Cum alegi masca de păr potrivită pentru tine?
Aplicarea unei măști pentru păr reprezintă un moment total de răsfăț, iar podoaba ta capilară rămâne mereu cu un aspect strălucitor și mătăsos. Pentru a obține look-ul dorit, trebuie să alegi însă produsul potrivit pentru tine, în funcție de tipul tău de păr și de obiectivele tale.
Nu uita să consulți și eticheta produsului, ingredientele sale sunt esențiale pentru rezultate maxime. Vezi mai jos ghidul nostru pentru alegerea produsului cel mai eficient pentru tipul tău de păr!
Dacă ai un păr fin sau uscat, asigură-te că masca aleasă este un tratament de hidratare. Acest tip de produs va hrăni părul de la rădăcină până la vârf și îi va oferi volumul pe care ți-l dorești. Aplică masca în strat generos de la mijlocul firului de păr spre vârfuri și clătește după câteva minute.
Pentru un tip de păr deteriorat este nevoie de un plus de hidratare. Începe ritualul tău de îngrijire cu un șampon pentru păr uscat ;i degradat și continuă cu o mască adecvată, pe bază de keratină. Pentru rezultate eficiente, lasă produsul în păr minim 10 minute și clătește cu apă călduță.
Părul gras are nevoie de atenție sporită pentru că, în scurt timp, poate conduce la un aspect neîngrijit. Secretul este ca masca să nu fie aplicată la rădăcină, ci doar pe lungimea firului de păr. De asemenea, este recomandată folosirea unui șampon special, cu utilizare zilnică, pentru a ține cât mai bine problema sub control.
Știi acea culoare minunată pe care o ai imediat după vopsire? O poți păstra un timp îndelungat doar dacă folosești produse dedicate. Un șampon și un balsam pentru păr vopsit te vor ține departe de salon, iar o mască aplicată o dată pe săptămână va garanta un păr strălucitor și sănătos. Când aplici masca, concentrează-te pe vârfuri, aceea este zona cea mai afectată de factorii externi, care tinde să se deterioreze rapid.
Te confrunți cu probleme de cădere a părului? Există o mască specială pentru tine. Alături de șampon, masca ajută la tratarea părului fragil și te ajută să-ți menții podoaba capilară pentru mai mult timp. Masca se aplică pe întreaga lungime a părului, pentru un maxim de hidratare.
Indiferent de tipul tău de păr sau de problemele cu care te confrunți, sunt esențiale ingredientele măștii de păr alese – te sfătuim să selectezi produse bazate pe ingrediente naturale, cu un conținut bogat de vitamine și substanțe active adecvate. Vezi mai jos câteva dintre propunerile Gerocossen, recomandate pentru diferite tipologii de păr.
- Masca de păr contra căderii părului Activa Plant, cu ginseng, nuc și provitamina B5, ce fortifică rădăcina părului și îi asigură un aspect puternic, strălucitor și frumos.
- Masca pentru păr uscat și deshidratat Argan Line, cu ulei de argan, ulei de ricin și keratină, ce contribuie la refacerea firului de păr. Este recomandată pentru părul uscat și deteriorat, părul vopsit sau afectat de razele soarelui. Acest produs ajută la creșterea densității și grosimii firelor de păr și tratează vârfurile despicate, ceea ce, în timp, are ca efect reducea numărului de fire de păr rupte. Rezultatul este un păr plin de viață, strălucitor și ușor de coafat.
- Masca tratament intensiv Keratin+, cu keratină și ulei de jojoba ce oferă părului degradat îngrijirea de care are nevoie, acesta căpătând textură, elasticitate și strălucire. Keratina formează la suprafața firului de păr un strat protector ce ajută la creșterea densității și grosimii firelor. În asociere cu uleiul de jojoba, hidratează, revitalizează și redă strălucire părului deteriorat, fragil, vopsit sau uscat.
Sperăm că acum știi ce mască de păr ți se potrivește cel mai bine iar, până data viitoare, nu uita, sănătatea vine din natură!