Transport gratuit pentru comenzile care au valoarea produselor de minim 150 lei.
»

Cremă de zi vs. cremă de noapte

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pielea feței își pierde din elasticitate și din capacitatea de a-și menține hidratarea mai mult timp, iar procesul de regenerare a epidermei încetinește. Factori externi precum expunerea prelungită la soare, la ger sau la poluare favorizează apariția ridurilor și a petelor înainte de vreme.

Din acest motiv, pentru o îngrijire corectă a pielii, pe lângă demachiere trebuie să aplicăm și o cremă hidratantă care să hrănească pielea în profunzime, protejând-o totodată de agresiunile externe (frig, umiditate, praf). Așadar, țesutul cutanat are nevoie de protecție și de hidratare, iar pentru a alege cea mai bună cremă de față, trebuie să cunoști tipul de ten pe care îl ai și nevoile sale.

Alegerea unei creme potrivite

  • Pentru un ten normal, este bine să alegi o cremă care să aibă o textură lejeră, ceea ce îți va oferi senzația de suplețe și confort.
  • Dacă pielea feței este mixtă sau grasă, este indicat să alegi o cremă fluidă cu efect matifiant. În felul acesta, va fi absorbită ușor în piele, diminuând totodată sebumul.
  • Dacă tenul este sensibil sau uscat, se recomandă utilizarea unei creme bogate în nutrienți și în molecule care au capacitate mare de retenție a apei.

Dacă ne vom hidrata corect tenul, pielea feței va rămâne suplă și catifelată timp îndelungat. De asemenea, nu doar hidratarea și demachierea sunt pași importanți pentru a proteja pielea, ci contează și modul în care aplicăm crema de față. Astfel, la ora actuală, pe piață există produse destinate îngrijirii tenului pe timp de noapte și produse care se utilizează ziua. Dar care sunt diferențele notabile dintre acestea?

Crema de zi. Proprietăți și beneficii

  • Cremele de zi au rol de hidratare și de protecție împotriva razelor UV și a poluării. De aceea, pentru a alege cea mai bună cremă pentru față, este bine să citim eticheta produsului. În general, cremele de față eficiente conțin și SPF (adică un factor de protecție solară).
  • O cremă bună pentru îngrijirea feței conține antioxidanți ce acționează precum o barieră, ținând deoparte pe timpul zilei agenții externi ce pot deteriora pielea. Atunci când alegi crema, asigură-te că aceasta conține vitaminele A, B, C, D, E, minerale precum cupru, magneziu, fier, zinc și acizi grași 3, 6, și 9.
  • Înainte de a achiziționa produsul, fii atentă la ingredientele conținute. O cremă cu adevărat eficientă conține elastină și colagen. Dacă utilizăm o astfel de cremă de față pentru zi, vom evita efectele unui ten obosit, întrucât pielea își va menține vitalitatea, elasticitatea și rezistența pe parcursul întregii zile.
  • Crema de zi este concepută special pentru a fi purtată ca o bază de machiaj și se absoarbe repede în piele. Din acest motiv, are o formulă mai ușoară și neuleioasă care lasă porii să respire. Cea mai bună cremă pentru față este cea potrivită tipului tău de ten.
  • Cu toate că există anumite produse pe piață care au compoziția lor agenți anti-îmbătrânire, multe dintre cremele de zi nu au substanțe cu rol antiaging cum este retinolul sau acizii alfa-hidroxi – deoarece acești compuși au tendința de a face pielea mai sensibilă la razele soarelui. Specialiștii recomandă să alegem o cremă hidratantă ziua și o cremă cu efect de anti-îmbătrânire pe timpul nopții.

Crema de noapte. Proprietăți și beneficii

Cremele de noapte nu au în compoziția lor agenți anti UV, motiv pentru care ziua este necesară utilizarea unor produse cu rol de protecție împotriva factorilor externi și a razelor solare. De altfel, cremele de noapte au rolul de hidratare a pielii și de diminuare a efectelor de îmbătrânire datorită substanțelor nutritive și antiaging (vitamina C, vitamina E, retinol, ceramide, acid hialuronic etc). Persoanele care au trecut peste 40 de ani ar trebui să folosească cu precădere astfel de produse.

Produsele destinate îngrijirii tenului pe parcursul nopții conțin mult mai multe vitamine decât cremele de zi și au un grad lent de absorbție. Masează pielea ușor pentru ca nutrienții să pătrundă profund în epidermă.

Un alt rol semnificativ pentru menținerea aspectului tânăr este acela de a întări bariera protectoare a pielii datorită regenerării celulelor și producerea de noi celule sănătoase. Specialiștii recomandă aplicarea unei creme în fiecare seară pentru a obține rezultate pe termen lung.

În general, cremele de noapte sunt mai grase și mult mai consistente în comparație cu cele de zi. Structura lor este concepută special pentru a furniza o hidratare eficientă pe tot parcursul nopții, nutrienții având capacitatea de a fi absorbiți în piele lent, timp de câteva ore.

Atunci când dormim, temperatura corpului crește, iar corpul transpiră, ceea ce determină uscarea pielii. Din acest motiv, cremele de noapte au un conținut bogat de substanțe umectante (de exemplu, glicerina). La achiziția unei creme noi de noapte este bine să citim eticheta produsului, orientându-ne către acele produse care conțin glicerină.

Așadar, pentru o îngrijire corectă a pielii, specialiștii recomandă să alternăm o cremă de față hidratantă pentru zi cu o cremă de noapte.

© Copyright Gerocossen 2024. Toate drepturile rezervate.